Sfaturi,

Ce prevederi există în Codul Civil cu privire la domeniul imobiliar?

Codul Civil, fiind un fundament al reglementărilor în România, conține prevederi referitoare inclusiv la domeniul imobiliar, evidențiate la capitolul proprietate și modalitatea în care se vând proprietățile. În Cod, discuția este valabilă la modul general, însă nu intră în detalii cu privire la prezentarea proprietăților, modalitatea în care ajungi să semnezi un contract de vânzare-cumpărare. Libertatea de contractare este mare în ceea ce privește reglementarea din Codul Civil, o reglementare care lasă libertatea părților de a se înțelege într-un fel sau altul, la nivel contractual. Această libertate însă, nu trebuie să fie disproporționată, între cele două părți. De aceea, în toate statele europene moderne, apare Statul care trebuie să reglementeze aceste scenarii, astfel încât să nu existe abuzuri.


PAUL DUMBRĂVANU

Avocat specializat in consultanta investitionala imobiliara

Sunt avocat specializat in investiţii imobiliare. De 11 ani îi ajut pe oameni să treacă peste problemele imobiliare dificile furnizându-le soluţii. Mai mult decât o simplă activitate imobiliară, pasiunea şi viziunea ma plasează în centrul afacerilor imobiliare. Citește mai mult »


Leave a Reply