Au existat și în trecut și există și la ora actuală familii care se află în situația de a fi vândut apartamente cu speranța că se vor putea muta într-o locuință nouă, bazându-se pe promisiunea dezvoltatorului de a respecta termenul de predare inițial. Acest scenariu nefiind respectat până la capăt, mulți oameni s-au trezit în situația de a locui în continuare în apartamente închiriate, în

cazul în care își pot permite acest lucru. Legislația în vigoare în acest moment nu-i protejează pe cei care se găsesc în astfel de situații, luând în considerare faptul că de cele mai multe ori, cumpărătorii au dat sume mari în avans pentru locuințele noi, pe care din păcate nu le-au mai putut recupera. Statul român nu protejează suficient consumatorii, în aceste situații.

Client vulnerabil este acel client care nu are informații suficiente legate de ceea ce se întâmplă pe piața imobiliară, la nivelul comparațiilor pe care le-ar putea face. În ciuda lipsei de informații, clienții vulnerabili sunt aceia care au dorința de a achiziționa o locuință și atunci vulnerabilitatea există pentru că acel profesionist în vânzări al dezvoltatorului poate să manipuleze clientul extrem de ușor.