În cadrul fiecărei primării există o disciplină în construcții ce cuprinde departamentele de urbanism aferente. Acestea au în structura lor inspectori ce merg pe teren și verifică sesizările și de asemenea dacă au fost îndeplinite condițiile din actele pe care le-a pus la dispoziție constructorul atunci când a cerut autorizarea. Există de asemenea Inspectoratul de Stat în Construcții care poate să intervină atunci când sunt situații în care nu se respectă documentația, planurile inițiale sau se execută lucrări fără autorizație. Sunt măsuri ce pot fi luate imediat, dar investitorul are datoria morală de a fi prezent și vigilent pe tot parcursul desfășurării lucrărilor pentru construcția noii sale locuințe.
PAUL DUMBRĂVANU
Avocat specializat in consultanta investitionala imobiliara
Sunt avocat specializat in investiţii imobiliare. De 11 ani îi ajut pe oameni să treacă peste problemele imobiliare dificile furnizându-le soluţii. Mai mult decât o simplă activitate imobiliară, pasiunea şi viziunea ma plasează în centrul afacerilor imobiliare. Citește mai mult »