O taxa de rezervare. Cam care ar trebui să fie valoarea ei dacă o rezumăm la valoarea apartamentului?
În principu, taxa de rezervare reprezintă în momentul de față, ca act juridic, o promisiune de vânzare și practic clientul beneficiază de o rezervare a apartamentului respectiv cu dreptul lui de a-l cumpăra de la dezvoltator. Implicit, la momentul rezervării trebuie să cunoști condițiile pe care le vei avea în ante-contract sau în promisiune de vânzare-cumpărare.
Trebuie să le discuți înainte de rezervare, nu să plătești o sumă de bani și apoi să vadă dezvoltatorul ce va scrie el în contract. Nu este așa pentru că poți să pierzi acea sumă. Poate să fie o mie de euro, poate să fie 5.000 de euro.
Din punctul meu de vedere nu ar trebui să existe această rezervare, ci să ajungi să discuți, de ce mai multe ori, așa cum am reușit eu, direct ante-contractul de vânzare cumpărare pentru că altfel este doar o chestiune psihologică în care vei reuși, sau între ghilimele vei reuși să cedezi mai multe chestiuni care te vor duce la antecointractul de vânzare cumpărare.
De cele mai multe ori este recomandat să menționezi că el este returnabil pentru orice situație în care te răzgândești. Să nu accepți în nici un moment că vei pierde acea sumă de pseudo-rezervare așa cum se numește. Deci dacă plătești 1000 de euro, te-ai răzgândit peste o săptămână când ar trebui să-l cumperi, să poți să primești banii imediat.
Pentru că sunt foarte multe acorduri, din acestea de rezervare, pentru că sunt un acord, nu un contract, în care se menționează că respectivul cumpărător va pierde acea sumă. Ceea ce este total incorect. Nu poți să o pierzi. După care încep somații, cheltuieli cu avocații și așa mai departe pentru a-ți recupera banii care sunt ai tăi.